Preşedintele rus Dmitri Medvedev a avertizat, luni, că tensiunile etnice pun în pericol stabilitatea ţării. Conflictele etnice sunt ‘un pericol mortal pentru Rusia’, a spus liderul de la Kremlin, în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Stat.
El i-a îndemnat pe guvernatorii regionali să conlucreze mai strâns cu grupurile etnice pentru a preveni incidente cum au fost cele de la 11 decembrie din capitala rusă, când grupuri de microbişti şi rasişti care scandau ‘Rusia ruşilor’ s-au ciocnit cu poliţia şi au agresat membri ai unor comunităţi etnice din regiunea Caucazului.
Medvedev a făcut de asemenea apel la forţele de poliţie să ia măsuri drastice pentru a-i dispersa pe protestatarii care devin violenţi.