Priorităţile acordului semnat de AIE-2

Chişinău (Moldova.ORG) — Acordul de constituire a AIE-2 are la bază mai multe priorități care şi le va asuma noua guvernare democrată. În cadrul unei emisiuni tv, deputatul democrat, Mihai Godea a vociferat cele mai importante obicetive propuse de AIE-2.

Printre acestea se enumeră: integrarea europeană (ajustarea legislației și a instituțiilor din R. Moldova la standardele europene); reîntregirea republicii; politica externă eficientă și echilibrată (consolidarea parteneriatelor strategice începute cu UE, România, Ucraina și Federația Rusă); reforma justiției și supremația legii; relansarea economică; combaterea sărăciei; combaterea corupției; promovarea descentralizării; demontarea verticalei puterii.

Acordul a fost semnat în data de 30 decembrie, după 13 runde de negocieri dintre cele trei partide (PLDM-PD-PL). Tot astăzi a fost ales speakerul cu o majoritate de 57 voturi pro unicii candidaturi, preşedintelui PD, M.Lupu. Speakerul va fi în acelaşi timp şi preşedintele interimar al ţării, până la alegerea preşedintelui de parlament. Comuniştii nu şi-au exercitat votul, astfel aceştia au decis să fie în opoziţie şi să lupte în continuare cu democraţii.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.