Chişinău (Moldova.ORG) — Un grup de experţi lucrează la Programul de activitate a noului Guvern de aproximativ o săptămână, iar luni urmează să fie prezentat programul de guvernare. Informaţiile au fost oferite de prim-vicepreşedintele PLDM, Alexandru Tănase.
Alexandru Tănase a declarat că programul de guvernare va fi un document complex, care va avea elemente comune cu cel precedent, doar că la anumite capitole va conţine mai multe detalii. "Pănă luni, ar trebui sa fie gata pentru ca să se reuşească redactarea, traducerea în limba rusă şi transmiterea în Parlament, deoarece el trebuie să treaca prin comisii, iar la şedinţa Parlamentului fiecare deputat trebuie să-l aiba", a menţionat deputat PLDM.
De asemenea, Tănase a specificat că experţii discută pe domenii aparte, cum ar fi economie, justiţie, sfera socială, dar nu se consultă în privinţa candidaturilor la fotoliile de miniştri.