Proteste la Budapesta faţă de politicile de austeritate ale UE

Zeci de mii de persoane au demonstrat sâmbătă la Budapesta, la apelul Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES /ETUC) pentru a protesta faţă de politicile de austeritate din Uniunea Europeană (UE), în paralel cu o reuniune informală a miniştrilor de finanţe din UE, relatează AFP.

"Angajaţii nu vor plăti preţul crizei", a declarat John Monks, secretar general al CES în faţa demonstranţilor.

Monks a cerut liderilor UE o Europă socială, salarii echitabile şi locuri de muncă şi a dat asigurări că sindicatele nu vor renunţa niciodată să lupte pentru a atinge aceste obiective.

Demonstranţii, în număr de aproximativ 45.000, potrivit lui Monks, au plecat din Piaţa Eroilor, în centrul oraşului, şi au defilat pe bulevardul Andrassy, cunoscut drept ‘Champs-Elysee-ul’ Budapestei.

Marşul, plin de culoare, a adunat reprezentanţi a 45 de sindicate, din 22 de ţări europene, printre care şi România.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.