Efrim – Ministru al Justiţiei, Tănase – Judecător la Curtea Constituţională

De Irina Gherasimov/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, a emis, astăzi, un decret prin care Oleg Efrim a fost numit noul ministru al Justiţiei.

Totodată, printr-un alt decret presidential, Alexandru Tănase a fost revocat din funcţia de Ministru al Justiţiei în legătură cu numirea sa în funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

"De data aceasta, dl Filat a adoptat o decizie corectă. Oleg Efrim a fost implicat în efectuarea micii reforme judiciare care urmează a fi prezentată în curând spre aprobare guvernului şi este la curent cu esenţa reformei judiciare pe care am lansat-o în urmă cu doi ani. Mă bucur că Filat a trecut peste animozitatea pe care o nutreşte şi a ţinut cont de sugestia pe care i-am făcut-o chiar din momentul când am decis să plec", a menţionat Alexandru Tănase.

Astfel, Efrim îl va înlocui pe Alexandru Tanase, după ce, în cele două Guverne ale AIE, acesta a deţinut funcţia de viceministru al Justiţiei. Anterior, el a fost avocat parlamentar şi şi-a început cariera în 1997, în calitate de consilier juridic în cadrul unei organizaţii nonguvernamentale.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.