Optimismul cu care preşedintele interimar, al celui de-al doilea stat românesc, priveşte apropiatele discuţii de la Moscova – privind statutul viitor al teritoriului transnistrean, deşi bun ca mesaj, pentru electoratul propriu şi pentru diplomaţia rusă -, ar trebui ajustat din raţiuni pragmatice.
Întâlnirea, aşteptată cu speranţe prea mari la Chişinău, va avea loc între două evenimente cu semnificaţii diferite, dar complementare.
Primul a avut loc la Astana, capitala Kazahstanului.
Al doilea se va petrece la Washington D.C., marcând începutul unei noi ofensive, nu doar diplomatice, a S.U.A., prin numirea, de la 1 iulie a.c., a noului şef al Pentagonului, Leon Panetta – cu menirea de a da un plus de eficienţă operaţiunilor acoperite ale forţelor armate americane, în diferite zone de (potenţial) conflict, de pe mapamond – şi a generalului David Petraeus, ca lider al C.I.A., cu însărcinarea de a induce rigoarea militară în misiunile secrete, derulate în state cu atitudini inamicale, chiar ostile faţă de Statele Unite.
Ce a fost la Astana?
S-a derulat reuniunea, la nivel înalt, a Organizaţiei de Cooperare fondată la Shanghai/O.C.S..Un context în care Rusia a obţinut sprijinul Chinei, pentru o declaraţie în care este criticată intenţia Casei Albe de a amplasa scutul american antirachetă în state de la flancul răsăritean al NATO.
Acord pe care unii comentatori l-au considerat ca un posibil pas spre o Alianţă nouă – în arealul ocupat de statele membre ale Organizaţiei de la Shanghai – care ar putea submina securitatea globală.
O.C.S. – deja etichetată „NATO de la Est” – include China, Rusia, Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Kârghistan. Sri Lanka şi Belarus sunt consideraţi parteneri de dialog.
Iran, Pakistan, India şi Mongolia au participat în calitate de observatori, având intenţia de a se alătura, în viitor, acestei organizaţii.
Dacă India şi Pakistan vor deveni membri ai O.C.S., atunci, balanţa raportului de forţe, înclinată acum în favoarea NATO, ar putea fi, teoretic, nu doar echilibrată, ci ar şi ridica mai sus talgerul cu sigla Organizaţiei din Shanghai.
Oficial, cei şase membri ai O.C.S. doresc să consolideze un areal de schimburi economice.
Neoficial, îndeosebi la Washington D.C. şi Londra, se crede că Rusia şi China au un ţel strategic comun, acela de a folosi O.C.S. ca factor disuasiv în dialogul lor cu Statele Unite. O extindere a acestei organizaţii fiind comparată cu un posibil „şah-mat” la Occident.
Este adevărat că pe 15 iunie a.c., la Astana, în declaraţia comună semnată de preşedinţii statelor membre ale O.C.S. se menţionează:”Unilaterala şi nelimitata edificare a apărării antirachetă de un stat sau de un grup limitat de state poate dăuna stabilităţii strategice şi securităţii internaţionale.”
Replica secretarului general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a fost promptă: ”Noi nu suntem o ameninţare pentru Rusia. Noi nu vom ataca Rusia. Noi nu vom submina securitatea Rusiei. Ameninţările la adresa Rusiei vin din altă parte şi invitaţia de a coopera la apărarea antirachetă probează acest lucru.”
Viaceslav Matuzov, ex-diplomat rus, preşedintele societăţii de prietenie şi relaţii economice cu ţările arabe consideră că îngrijorările Moscovei privind scutul american antirachetă pot afecta relaţiile dintre SUA şi Federaţia Rusă, negocierile privind armele strategice, reducerea celor din urmă fiind – în viziunea Kremlinului – ombilical legată de dislocarea interceptoarelor americane, la flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice.
Diplomatul menţionat apreciază că viitoarea amplasare a celor mai sofisticate arme americane – precum cele ce compun scutul antirachetă – în apropierea frontierelor ruse constituie motivul neliniştii tandemului Medvedev-Putin. Asta cu atât mai mult cu cât toate propunerile făcute de Rusia, la sediul NATO, la recentele discuţii bilaterale au fost respinse.
Negocierile strategice cu China – cu care Federaţia Rusă are puncte convergente de opinie privind situaţia din Libia şi din Orientul Mijlociu – dovedesc apropierea Moscovei de Beijing, în evaluarea comună a potenţialului militar american.
În opinia lui Viaceslav Matuzov, sprijinul chinez oferit prin susţinerea declaraţiei O.C.S. confirmă îngrijorarea comună privind extinderea NATO în Europa de Est.
Rusia consideră că ameninţările la adresa sa şi a Chinei nu vin acum din Orientul Mijlociu, ci din implicarea NATO în această zonă. Afirmaţie neinspirată, din moment ce indirect recunoaşte afectarea intereselor economice ale Moscovei în Africa de Nord.
Federaţia Rusă este interesată în coagularea unui centru politic cu China şi India, dar nu şi militar, a specificat Viaceslav Matuzov. Cooperarea de până acum, dintre Moscova şi China vizând doar protejarea intereselor lor economice.
Conform lui Matuzov, Rusia şi China doresc prevenirea degradării, pe plan politic şi pe cel militar, a situaţiei din Orientul Mijlociu, în Asia Centrală, în lumea arabă.
Alexandre Vautravers, profesor de relaţii internaţionale la Universitatea Webster din Geneva şi editor al Revistei Militare Elveţiene consideră că avem de a face cu două logici distincte.
Cea americană, care promovează apărarea antirachetă, pe baza scutului ce urmează a fi amplasat, care va asigura umbrela antinucleară noilor state membre ale NATO, din estul Europei şi celor de la graniţa Alianţei. Aici fiind vorba de foste membre ale Tratatului de la Varşovia şi ex-republici sovietice – acesta fiind de fapt adevăratul motiv al nervozităţii Kremlinului, obligat astfel să recunoască că sfera sa de influenţă se opreşte la est de Nistru.
Scutul antirachetă va crea, pentru prima oară, inutilitatea oricărei ameninţări cu lovituri nucleare, orice rachetă lansată din zona răsăriteană spre cea apuseană a bătrânului continent fiind distrusă în zbor înainte de a părăsi spaţiul aerian al ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente.
O.C.S. nu are o viziune comună nici măcar în probleme economice, statele membre având politici net diferite în acest domeniu.
Profesorul Vautravers consideră hazardată compararea NATO cu O.C.S., Alianţa Nord-Atlantică fiind compusă, cu excepţia SUA, de state cu dimensiuni mai mici, interesate în sistemul defensiv comun menit a le proteja evoluţia stabilă pe toate planurile dezvoltării lor.
Asta în timp ce ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare din Shanghai sunt focalizate pe combaterea revoltelor interne, a structurilor mafiote şi soluţionarea conflictelor apărute la graniţele lor.
Cheltuielile militare ale NATO însumează 70% din cele mondiale. Un decalaj greu de recuperat, vreodată, fie şi teoretic, de O.C.S., care nu poate concepe şi promova un plan viabil, de alternativă la acela al Alianţei Nord-Atlantice, privind principala problemă de securitate din zona de interes comun – cea din Afganistan.
Richard Weitz, directorul Centrului pentru Analize Politico-Militare ale Institutului Hudson, din Washington D.C., etichetează declaraţia comună, a şefilor de state din O.C.S., drept o dovadă a supraevaluării forţate a scutului american antirachetă, în condiţiile în care Rusia deţine numeroase lovituri nucleare. El a fost recent la Moscova şi a explicat amfitrionilor săi că scutul american nu le afectează defensiva naţională.
Declaraţia O.C.S. nu este una surprinzătoare, deoarece atitudini similare antiamericane a mai avut această organizaţie şi în anii anteriori. Atunci au fost formulate apeluri pentru o puternică Organizaţie a Naţiunilor Unite şi o democratizare a relaţiilor internaţionale.
Expertul american atenţionează asupra faptului că în afara convergenţei punctelor lor de vedere în problema scutului american antirachetă, China şi Rusia promovează politici externe paralele, evident diferite. Motiv pentru care nu există vreo şansă pragmatică ca aceste două state să închege curând o alianţă antiamericană şi/sau anti-NATO.
O.C.S. nu are o structură de comandă, ca NATO. Unităţi reprezentative ale celor şase state membre desfăşoară un exerciţiu anual împreună, apoi revin în ţările lor.
Organizaţia din Shanghai nu are capacitatea de a iniţia o intervenţie militară, dovadă că nu a reacţionat astfel pe timpul evenimentelor din Kârghistan, când s-au făcut speculaţii în privinţa cui ar putea interveni pentru a opri confruntările sângeroase din această ţară.
Chiar şi cu extinderea O.C.S., actualii membri au o probleme majore. De pildă, China se opune intrării Indiei în organizaţie. Ceea ce blochează şi accesul Pakistanului, care doreşte o integrare concomitentă cu partenerul indian. India şi Pakistanul ar fi putut diminua, prin echilibrul comun, poziţiile critice ale Rusiei şi Uzbekistanului, faţă de politica Americii.
Iranul este refuzat pentru atitudinea sa vehementă împotriva Statelor Unite. Afganistanul este dorit, dar nu pare grăbit să intre în O.C.S. şi numai după intrarea sa în organizaţie dinamica acesteia se va accelera.
Părerea lui Richard Weitz este că Organizaţia din Shanghai este focalizată exclusiv pe situaţia din Asia Centrală, fiind foarte puţin interesată în evoluţiile din Orientul Mijlociu.
De altfel, legăturile economice dintre China şi Rusia s-au consolidat în ultimii 10 ani, iar în 2010 au atins suma de 60 miliarde de dolari, urmând ca, până în 2015, relaţiile comerciale bilaterale să ajungă la 100 de miliarde $.
O.C.S. a fost fondată în anul 2001, de China, în Shanghai, pentru a lupta împotriva terorismului, separatismului regional şi extremismului religios, reprezentând acum 1,5 miliarde de locuitori ai planetei şi gestionând 11% din rezervele de petrol ale lumii.
Chişinăul se află acum între logica NATO – care-i asigură de facto şi protecţia împotriva oricărei agresiuni – şi defensiva Rusiei, care vede că preşedintele Obama îşi întăreşte echipa de securitate naţională prin repoziţionarea, în funcţii cheie, a doi oameni recunoscuţi pentru abilitatea, diplomaţia, tenacitatea şi eficienţa lor – Panetta şi Petraeus.
Din fericire, pentru viitorul celui de-al doilea stat românesc, preşedintele interimar Marian Lupu a fost prezent la reuniunea de la Varşovia, unde Barack Obama a girat cordonul sanitar al Alianţei Nord-Atlantice, la flancul estic al NATO, cel prin care liderii de la Berlin şi Paris, amicii interesaţi ai lui Dmitri Medvedev, sunt izolaţi inteligent de Federaţia Rusă.
În acest mod, Noua Europă, cu Marea Britanie în Vest, Polonia şi România în Est, are trei piloni strategici proamericani, care au scos din jocul geopolitic al viitorului bătrânele doamne – era să scriu altceva…- ce vorbesc franceza şi germana.
De Ion Petrescu
