„Buzduganul asasinului” între China şi SUA

De Paula Munteanu/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Conform The Washington Times, armata chineză dezvoltă arme cu impulsuri electromagnetice, care ar putea fi folosite contra portavioanelor americane în cazul unui conflict privind Taiwanul.

„Buzduganul asasinului”, așa este numit arsenalul chinez din care fac parte noile arme, conform unor fragmente din analizele realizate de Centrul Naţional pentru Informaţii privind efectele letale ale armelor cu impuls electromagnetic (EMP) şi ale celor cu microunde de mare putere (HPM).

China, cu toate că este o țară inferioară din punct de vedere tehnologic față de SUA, ar putea să o învingă cu ajutorul acestor arme, deoarece ele copiază impulsul de raze gama cauzat de o explozie nucleară, impuls care poate să distrugă toate echipamentele electronice, inclusiv computerele și automobilele, iar aria de efect al acestuia este una extinsă.

Totuși, Beijingul nu vrea ca efectul armelor să fie simțit pe un teritoriu mai vast, de aceia: "Pentru utilizarea împotriva Taiwanului, China ar putea detona la o altitudine mult mai mică (30-40 de kilometri) pentru a limita efectele EMP la Taiwan şi imediata vecinătate a sa", conform raportului declasificat, obţinut de Arhiva Naţională de Securitate, de la o organizaţie privată.

Același raport menționează că au fost efectuate deja experimente pe șoareci, șobolani, iepuri, câini și maimuțe, care au început să sufere grave afecțiuni la ochi, oase, măduvă, creier și alte organe.

Cert este că în cazul în care aceste arme vor fi folosite, vor avea de suferit nu numai soldații americani și echipamentul lor, ci și întreaga populație a Taiwanului și cei din vecinătatea sa.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.