Chişinău / Moldova.ORG/ — Incidentul de la Hagi-Curda devine din ce în ce mai mediatizat, încercându-se a atrage atenţia autorităţilor internaţionale asupra acestei situaţii. Recent, un grup de organizaţii româneşti au adresat o scrisoare către Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton, în care este solicitată intervenţia Statelor Unite pentru a ameliora situaţia din satul Camashovca, aflată sub jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei şi persecutată de autorităţile ucrainene.
“Luând în considerare angajamentul SUA de apărare a libertăţii religioase, dar şi convingerile internaţionale care garantează dreptul de netăgăduit a fiecărei fiinţe umane la credinţa pe care o practică, Consiliul Mondial Român, Consiliul Român American, Fundaţia Grigore Vieru, Forul Românilor de Pretutindeni, împreună cu membrii lor, parte a comunităţii Româno-Americane, dar şi alte organizaţii care se alătură nouă, vă aduc la cunoştinţă persecuţiile la care sunt supuşi credincioşii români Creştini-Ortodoxi din satul Kamashovca, regiunea Ismail, Ucraina”, se menţionează în scrisoarea adresată Secretarului american.
Organizaţiile internaţionale au fost sesizate după ce autorităţile ucrainene au împiedicat un grup de jurnalişti şi simpli enoriaşi care doreau să participe la sfinţirea bisericii româneşti de le Hagi-Curda.
Întru-un sfârşit, aceştia au fost lăsaţi să plece, însă a fost necesară intervenţia reprezentanţilor Consulatului român de la Kiev care au rezolvat incidentul.
Totuşi autorităţile ucrainene, imediat după Sfinţirea Bisericii de la Hagi-Curda, din 16 iulie, a început campania de intimidare şi presiune asupra lui Vasile Iordăchescu, Epitrop al Bisericii "Sf. Petru şi Pavel" şi fruntaş al comunităţii româneşti din localitate.
Epitropul este învinuit de către ucraineni, de intenţii de românizare a teritoriului care cândva a aparţinut României şi de încălcarea legii.
Cu toate că la nivel canonic nu este posibil să fie închisă această biserică, autoriăţile încearcă, astfel, să facă tot posibilul pentru a împedica buna desfăşurare a lucrurilor bisericeşti.
Aveţi mai jos scrisoarea integrală adresată Secretarului de Stat al SUA, Hilary Clinton.
STIMATĂ DOAMNĂ, SECRETARY OF STATE, HILLARY RODHAM CLINTON,
Luând în considerare angajamentul SUA de apărare a libertăţii religioase, dar şi convingerile internaţionale care garantează dreptul de netăgăduit a fiecărei fiinţe umane la credinţa pe care o practică, Consiliul Mondial Român, Consiliul Român American, Fundaţia Grigore Vieru, Forul Românilor de Pretutindeni, împreună cu membrii lor, parte a comunităţii Româno-Americane, dar şi alte organizaţii care se alătură nouă, vă aduc la cunoştinţă persecuţiile la care sunt supuşi credincioşii români Creştini-Ortodoxi din satul Kamashovca, regiunea Ismail, Ucraina.
Începând cu anul 1944, Autorităţile Sovietice au lucrat sistematic la deznaţionalizarea populaţiei române care trăia pe aceste locuri, în trecut, teritorii româneşti. În 1979, Biserica Ortodoxă Română din satul Hagi-Curda, azi Kamashovka, a fost demolată de către autorităţile ucrainene şi credincioşii persecutaţi dacă încercau să-şi salveze biserica.
În ultimii cinci ani, cu ajutorul financiar al organizaţiilor sus menţionate şi al Departamentului Românilor de Pretutindeni, Biserica din Hagi-Curda a fost reconstruită şi sfinţită în ziua de 16 iulie, 2011 de către IPS Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.
Începând cu această zi, Autorităţile Ucrainene au început persecuţia credincioşilor şi a fruntaşului Comunităţii Româneşti, Vasile Iordăchescu. Sunt temeri că Ucrainenii vor încerca din nou să demoleze biserica recent construită.
Conform Oficiului Internaţional pentru Libertăţi Religioase, principiile drepturilor religioase fac preocuparea de căpetenie a politicii externe a Statelor Unite ale Americii. De aceea noi vă rugăm să insistaţi pe lângă Guvernul Ucrainean să dispună încetarea persecuţiilor îndreptate împotriva populaţiei româneşti. Cetăţenii ucraneni de naţionalitate română trebuie să aiba dreptul de a practica credinţa în limba în care s-au născut.
Suntem încrezători că apelul nostru va găsi înţelegere,
Consiliul Mondial Român,
Mihai Stan, Preşedinte
Neculai Popa, Secretar