Chişinău / Moldova.ORG/ — Spiritele din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană devin tot mai încinse. După ce Marian Lupu a avut mai multe discuţii aprinse prin intermediul presei, cu Premierul Vlad Filat, acum a venit rândul Liderului PL, Mihai Ghimpu. Acesta a afirmat prompt că nu ar accepta candidatura lui Vlad Filat în funcţie de Preşedinte al Republicii Moldova.
Anterior preşedintele fracţiunii PLDM în cadrul Parlamentului, Valeriu Streleţ, a declarat că în toamnă, atunci când deputaţii revin din vacanţă şi încep o nouă sesiune parlamentară, vor provoca alegerea Preşedintelui, iar pentru aceasta, trebuie să găsească compromisuri şi cu PCRM pentru ca să fie posibilă alegerea Şefului Statului.
Mihai Ghimpu, liderul liberalilor a declarat, în cadrul unui interviu pentru publicaţia Timpul, că nu acceptă cu nici un preţ alegerea lui Vlad Filat în funcţie de Preşedinte al ţării, iar pentru aceasta este gata chiar să declanşeze alegeri anticipate. Motivul invocat de el fiind că, atunci când a fost formată Alianţa pentru Integrare Europeană, acordul semnat în acest sens prevedea clar că fiecare lider din cadrul Alianţei trebuie să deţină câte o funcţie înaltă în stat, iar mari schimbări în acest sens nu este nevoie să fie operate.
Întrebat dacă, pentru moment, PL ar opta pentru varianta alegerilor anticipate, Mihai Ghimpu a afirmat că, “nu, eu îmi doresc stabilitate politică, reforme, ca să schimbăm viaţa oamenilor. Dar decât Filat Preşedinte, mai bine anticipate. Trebuie să respectăm Acordul de constituire a AIE. Numai dacă Filat se vrea Preşedinte şi se înţelege cu Lupu să-şi schimbe funcţiile, atunci e o altă poveste. Fără Alianţă, Filat n-ar fi ajuns Premier. Dacă compromitem AIE, rezultă că nu ne mai interesează cetăţenii, ceea ce înseamnă că suntem, mai diplomatic vorbind, nişte insecte. Şi oamenii noştri n-o să mai creadă niciodată în valorile democratice”.
Mihai Ghimpu a mai menţionat că îşi doreşte să fie păstrată AIE, însă, se pare că, nu toate componentele acestei formaţiuni îşi doresc acest lucru şi dacă-i aşa, atunci PLDM nu are decât să plece cu comuniştii, dat fiind faptul că din cauza PLDM a eşuat semnarea acordului de constituire a Alianţelor la nivel local, în urma căreia, AIE a pierdut 6 Preşedinţi de raioane.
“PL nu va susţine nici o acţiune care ar destrăma AIE. Avem acordul semnat, trebuie să-l îndeplinim. Situaţia de după alegerile locale ne trezeşte mari semne de îngrijorare, dar dacă cineva nu vrea cu noi, să se ducă la Voronin. E problema lui. Acordul propus de noi pentru partajarea funcţiilor de Preşedinţi de raioane prevedea ca 14 raioane să revină PLDM, opt – PD şi patru – PL. Filat a refuzat să-l semneze. În consecinţă, PD are cu două funcţii mai puţin, PL are doar un raion, pe când PLDM a obţinut 15 fotolii, adică cu un Preşedinte mai mult, comuniştii – cu şase mai mult. Ceea ce trebuia să revină PL şi PD, s-a dus la comunişti. Asta a vrut Filat? Dacă aşa s-a produs, înseamnă că aşa a vrut. Înseamnă că s-a înţeles dincolo, cu comuniştii. Noi vom rămâne pe poziţia noastră – că cea mai mare mafie este cea comunistă”, susţine Mihai Ghimpu.