Atac rider la ASITO

Chişinău / Moldova.ORG/ — Vlad Filat a ieşit la rampă dezvăluind unele detalii de după cortina marei scene politice de la Chişinău. Detalii care nouă, oamenilor simpli, nu ne este dat să le cunoaştem.

Acesta a declarat, în cadrul emisiunii Fabrika de la postul de televiziune Publika TV la care a fost invitatul special din seara de 5 septembrie, că pe lângă atacurile de tip rider care au fost operate asupra celor 4 bănci comerciale, atacatorii au încercat să preia circa 40% din acţiunile celei mai mari companii de stat de asigurări din Moldova “ASITO”.

Premierul recunoaşte că acţiunile care au loc la ora actuală în Moldova, reprezintă cea mai mare provocare din viaţa sa. “Este o provocare mai mare decât chiar 7 aprilie”.

Totodată Premierul a mai specificat că atacurile de tip rider au scopul de a destabiliza situaţia economică şi politică a statului, dar şi a guvernării în ansamblu.

Acesta s-a arătat nemulţumit de activitatea organelor competente în domeniul securităţii statului pentru că ele trebuiau din timp să anunţe Guvernul despre planificarea acestor acţiuni ca Guvernul să reuşească să întreprindă acţiunile necesare în aces sens. “Preluarea pachetelor de acţiuni a fost planificată din timp. Atacul asupra Agroindbank a coincis cu prima mea zi de concediu şi a avut o durată de circa 5 zile, exact cît timp am lipsit din ţară. Organele de securitate trebuiau să prevină aceste acţiuni din timp pentru a evita astfel de acţiuni”, susţine Premierul.

Cu toate acestea, Filat a spus că Guvernul va insista să fie pedepsiţi toţi cei care vor fi găsiţi vinovaţi în aceste cazuri.

Amintim că Prim-ministrul a reacţionat ieri la atacurile de tip rider care au fost îndreptate asupra celor 4 bănci comerciale, Agroindbank, Banca de Economii, Victoriabank şi Universalbank. Conform datelor oferite de către Premier, prin intermediul firmelor off-shore, au fost sechestrate 27,7% din acţiunile Agroindbank, 78% de la Universalbank, 17% de la Banca de Economii şi 5% de la Victoriabank. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.