Netanyahu va prezenta la ONU poziția Israelului privind statul palestinian

De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat recent că va participa la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU pentru a prezenta obiectivele ţării sale faţă de cererea de adeziune a unui viitor stat palestinian, informează agențiile de presa internaționale.

“Am decis să transmit un mesaj în cadrul discursului pe care îl voi rosti în faţa Adunării Generale a ONU, unde voi fi prezent săptămâna viitoare”, a declarat şeful executivului israelian într-o conferinţă de presă, după ce în ultimele zile planase incertitudinea în legătură cu această participare.

“Consider că este justificat să mă adresez Naţiunilor Unite şi să prezint faptele aşa cum sânt”, a explicat Benjamin Netanyahu.

Premierul a insistat că “Israelul doreşte pacea şi de doi ani şi jumătate încearcă să poarte negocieri”, deoarece consideră că pacea depinde de recunoaştere reciprocă şi securitate”.

“Acestea sânt mesajele pe care intenţionez să le transmit săptămâna viitoare Adunării Generale a Naţiunilor Unite”, a conchis prim-ministrul israelian.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.