Chişinău / Moldova.ORG/ — După ce plenul Parlamentului a respins iniţiativa PL de includere pe ordinea de zi a unor modificări la proiectul de lege privind statutul municipiului Chişinău, Mihai Ghimpu s-a arătat foarte indignat de acţiunile colegilor de alianţă care nu a susţinut iniţiativa PL şi a cerut imediat o pauză, dar şi convocarea şedinţei consiliului AIE.
“Trebuie sa ne întrunim ca sa ne orientăm! Votaţi cu comuniştii, nu cu PL, celelalte două fracţiuni!”, a declarat Mihai Ghimpu.
Pe de altă parte, şi deputaţii comunişti s-au arătat nemulţumiţi faţă de plenul Parlamentului care a respins includerea pe ordinea de zi a proiectului privind stabilirea datei alegerii Şefului statului pe 17 octombrie.
La rândul său, Preşedintele Comisiei juridice din Parlament, Victor Popa, a declarat că “proiectele comuniştilor au fost amânate pentru examinarea ulterioară în Comisie, deoarece sunt iniţiate negocieri pentru depăşirea crizei şi în acest sens este prematur de stabilit data alegerilor”.