Raportul Senatului american: Transnistria, rai radioactiv

De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Potrivit raportului Senatului american, elaborat recent, Washingtonul este extrem de preocupat de cazurile de trafic de materiale radioactive din Republica Moldova, în special de cele din regiunea separatistă Transnistria, cunoscută ca poartă de intrare spre UE a materialelor radioactive provenite din Rusia și fostele republici ex-sovietice.

Documentul se concentrează pe un caz de trafic de uraniu, șeful prezumtiv al rețelei fugind apoi în Rusia. Raportul de 14 pagini redactat de biroul senatorului Richard Lugar, responsabilul republican cu rangul cel mai înalt în Comitetul pentru afaceri externe din Senatul SUA, afirmă că autoritățile Republicii Moldova sunt în căutarea unui cetățean rus “care ar fi șeful prezumtiv al rețelei și care a fugit din Transnistria spre Rusia, unde locuiește, la fel ca și alți  suspecți”.

Șase persoane suspectate de trafic de material radioactiv au fost arestate la 27 iunie la Chișinău, prilej cu care au fost confiscate 9 kg de uraniu 235, ce poate servi la fabricarea de bombe atomice. Conform raportului  senatorial american, din oferta vânzătorilor făcea parte și plutoniu.

“Autoritățile ruse au primit notificarea oficială a arestărilor” operate la 27 iunie, precizează raportul, recomandând Statelor Unite “să colaboreze cu Federația Rusă pentru a aresta persoanele care ar fi implicate într-un recent trafic de uraniu înalt îmbogățit în Republica Moldova și care sunt suspectate că au fugit în Rusia”.

Potrivit documentului, vânzătorii căutau potențiali cumpărători “neoccidentali”, unul dintre aceștia fiind “identificat drept un rezident dintr-o țară nord-africană”. ”Dacă s-ar demonstra existența unui cumpărător (sau intermediar) credibil venind dintr-o regiune care adăpostește celule teroriste, atunci afacerea ar fi mult mai alarmantă decât altele recente de trafic de materiale nucleare, în care singurii cumpărători potențiali erau membri ai forțelor de ordine”, susține raportul.

De asemenea este prezentată și influența în vecinătate a Ucrainei, unde asemenea cazuri sunt mult mai frecvente. Existența la frontieră a misiunii EUBAM, este văzută de SUA ca un factor extrem de important în vederea stopării, prevenirii și combaterii comerțului ilegal și traficului cu substanțe interzise. 

Astfel în urma documentului au fost propuse o serie de recomandații atât pentru SUA, cât și pentru Ucraina și Republica Moldova, astfel, SUA își propune un dialog mai profund cu Federația Rusă privind rutele de trafic a substanțelor interzise, cât privește recomandări Ucrainei, i-au fost propus să-și revadă angajamentele pe care le are atât cu Republica Moldova, cât și cu Uniunea Europeană, să facă schimb de experiență și cunoștințe cu ofițerii din Moldova, să acorde o atenție mai mare frontierelor sale.

Cu privire la document, purtătorul de cuvânt al Consiliului Securității Naționale, Tommy Vietor, a precizat că SUA lucrează împreună cu alte state “pentru a contracara acest comerț periculos”, și a felicitat autoritățile Republicii Moldova pentru “măsurile eficiente” adoptate.

La finele lunii august, polițiștii de peste Prut au reținut o grupare criminală care a introdus în țară 1,8 kg de uraniu 238, substanță radioactivă folosită la producerea bombelor, care ar fi urmat să ajungă în Transnistria pentru a fi vândută cu 9 milioane de euro. Gruparea care se ocupă cu comercializarea substanțelor radioactive este formată din șapte persoane, inclusiv un cetățean din regiunea transnistreană.

Trei cetățeni din grupare au antecedente penale, fiind anterior trași la răspundere penală în R. Moldova, în Rusia, cât și în România, pentru acțiuni de contrabandă și comercializare a substanțelor radioactive. Din gruparea destructurată făceau parte și doi foști colaboratori ai poliției. Substanța radioactivă, a cărei proveniența nu a fost stabilită, a fost introdusă în Republica Moldova ilegal și era păstrată într-un garaj din municipiul Chișinău. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.