Împărțim AIE în două

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Activitatea prezidiului Guvernului a servit drept motiv întemeiat pentru o nouă ceartă în Alianța de Guvernare. În timp ce PLDM insistă ca această structură să fie eliminată, de cealaltă parte, PD și PL se opun acestei propuneri.

Comisia juridică a respins ieri, 12 octombrie, cu ajutorul voturilor PD și PL, propunerea PLDM-ului de a lichida prezidiul Executivului.

Vlad Filat a declarat că PLDM a depus la Curtea Constituțională o interpelare, conform căreia solicită declararea prezidiului drept neconstituțional.

Șeful Executivului a declarat că "Vom insista pe acest subiect. În al doilea rând, am făcut o interpelare la Curtea Constituțională prin intermediul deputaților PLDM, pentru a declara neconstituțională formarea prezidiului. În Constituție e scris negru pe alb cine se ocupă de coordonarea activității Guvernului".
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.