Răniţi în protestele din Atena. O echipă de televiziune a fost atacată

De Larisa Muntean/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Cel puţin două persoane au fost rănite în cursul violenţelor din Atena, iar o echipă de televiziune a fost atacată de protestatari.

Mai mult de 100.000 de protestatari se îndreaptă spre clădirea Parlamentului.

Centrul oraşului pare o zonă de război, plină de fum negru de la cocteilurile Molotov aruncate de tineri cu feţele acoperite.

Tomberoanele din zonă au fost incendiate, iar poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene.

Cel puţin două persoane au fost rănite şi duse la spital.

15.000 de oameni s-au strâns şi în Salonic, alţi 20.000 au protestat în Patras, iar 15.000 au ieşit în strada Heraklion.

Parlamentarii vor vota două proiecte de lege ce includ reduceri ale salariilor bugetarilor şi pensiilor, creşterea taxelor şi suspendarea contractelor colective de muncă.

Aceste acţiuni se petrec fiindcă partidului premierului Giorgios Papandreou, Pasok, are cu patru reprezentanţi mai mult decât opoziţia în Parlament, însă o parte dintre aliaţii săi au ameninţat că se vor opune măsurilor.

Grecia se confruntă cu o creştere a ratei şomajului şi cu recesiune, în condiţiile în care datoria Guvernului se ridică la 162% din PIB.

UE şi FMI au intervenit cu două pachete de salvare, însă al doilea nu a fost finalizat încă.

Între timp, Atena spune că are nevoie de o nouă tranşă de 11 miliarde de euro din primul pachet, alocat anul trecut, sau nu îşi va mai putea acoperi cheltuielile în luna noiembrie.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.