De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Statele Unite îşi vor retrage în totalitate trupele americane din Irak până la sfârşitul anului 2011.
Surprinzătorul anunţ a fost făcut chiar de către preşedintele Barack Obama, care a declarat că i-a adus deja la cunoştinţă această decizie premierului irakian Nouri al-Maliki.
Potrivit BBC, Obama a ordonat deja retragerea completă a celor 39.000 de soldaţi staţionaţi în acest moment în Irak, la nouă ani de la invazia ordonată de predecesorul său, George W. Bush.
Cert este că efectivele actuale sunt de patru ori mai mici decât cele înregistrate în 2008, 165.000.
“Soldaţii americani părăsesc Irakul cu fruntea sus.
Efortul nostru militar se încheie aici”, a mai spus Obama, care nu a confirmat solicitarea părţii irakiene, ca 5.000 de militari americani să rămână în ţară, pentru a antrena trupele autohtone.
Pentagonul a anunţat deja că refuză solicitarea, în condiţiile în care cei 5.000 de militari nu ar mai beneficia de imunitate.