Ce rost mai e să schimbăm miniștrii?

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — În condițiile în care există premise ca alegerea șefului statului să eșueze, după care vor urma alegeri anticipate, liderul PL, Mihai Ghimpu, nu vede rostul schimbărilor miniștrilor.

„Ar fi o prostie să schimbi miniștri dacă nu se știe că vor fi sau alegeri anticipate. Dacă peste câteva luni vor fi iarăși alegeri, noul ministru nici n-o să reușească să pătrundă în problemele ministerului. Noi suntem gata să discutăm concret. Ministrul X n-a făcat asta, asta și asta, nu să se vină doar cu învinuiri abstracte. Eu cred că nu va fi ales președintele și înseamnă că vom avea alegeri anticipate”, a menționat Ghimpu.

Ghimpu a mai criticat gestul premierului Vlad Filat, care a solicitat remanieri și demiteri, considerând aceste acțiuni ca niște tentative de a concentra toata puterea în mâinile sale.

„Mai bine un Voronin bătrân decât un Voronin tânăr”, a accentuat acesta. Liderul PL a discutat și asupra subiectului creșterii accizelor la țigări și băuturi tari, la importul de automobile în vederea acumulării unor venituri la bugetul de stat. „Noi liberalii nu vom susține toate aceste propuneri care vin de la Guvern. Rezerva statului este la vamă. De aceea cineva încearcă să ne direcționeze în altă parte ca să nu discutăm serios problemele care le avem. Jos cu cutare, să fie demis cutare”, a susținut președintele PL.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.