Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a căzut de pe bicicletă şi şi-a fracturat un braţ, în weekend, motiv pentru care este nevoit să-şi anuleze turneul pe care urma să-l efectueze săptămâna aceasta în ţările baltice, a anunţat luni purtătoarea de cuvânt a Alianţei atlantice, Oana Lungescu, transmite Reuters.
„Se plimba cu bicicleta prin pădure, duminică, la Bruxelles, şi a căzut”, a spus Oana Lungescu.
Ea a precizat că Rasmussen şi-a rupt braţul în trei locuri, în apropiere de umăr.
„Se simte bine, dar va trebui să lipsească de la serviciu câteva zile pentru a se odihni”, a menţionat purtătoarea de cuvânt.
Secretarul general al NATO urma să viziteze săptămâna aceasta Letonia, Lituania şi Estonia, dar se va încerca reprogramarea acestei vizite pentru o dată ulterioară, a mai adăugat Oana Lungescu.