De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Deși declară în stânga și în dreapta că sunt gata să discute și despre candidaturile apartinice, politicienii moldavi din nou s-au blocat. De data aceasta, blocajul a avut loc din cauza celor două candidaturi – Zinainda Greceanîi și Marian Lupu.
Dacă până nu demult liderii AIE nu excludeau negocierile cu PCRM, pe lângă cele purtate cu „grupul Dodon”, după declarațiile lansate de Voronin, cei trei foști deputați comuniști rămân a fi unica șansă de a alege președintele.
„Înseamnă că avem o singură posibilitate – să lăsăm isteriile la o parte și să dialogăm cu cei 3 deputați, pentru a identifica o soluție de compromis.
Dl Dodon a vorbit de un candidat apartinic și nu a insistat pe candidatura Zinaidei Greceanîi. Deci, trebuie să discutăm și să nu ne acuzăm”, a declarat Filat.
Acum, deși Filat declară că a avut discuții constructive cu Dodon, care s-au bazat pe principii de colaborare, colegii lui, Marian Lupu și Mihai Ghimpu susțin că Dodon nu este flexibil și insistă pe candidatura Zinaidei Greceanîi.
"Când vii și spui că vrei să depășești criza poltică numai cu condiția că Greceanîi să fie aleasă președinte, mie imi pare că asemenea propunere urmărea interese mercantile. Ieri seara s-au făcut primele aluzii, că acest grup ar putea să accepte să negocieze și alte candiduri apartinice. A fost prea târziu", a spus Marian Lupu.
Vedem ce mai urmează!