Chişinăul a aderat la Convenţia Primarilor

De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Primarul Capitalei Dorin Chirtoacă a semnat, la Bruxelles, documentul privind aderarea oraşului Chişinău la Convenţia Primarilor. 

Convenţia Primarilor este o iniţiativă a Comisiei Europene lansată pe 10 februarie 2009 în Parlamentul European şi este considerată o prioritate în Planul de acţiuni al Uniunii Europene privind eficienţa energetică.

Scopul acestei Convenţii este atenuarea schimbărilor climatice prin programe de eficienţă energetică, inclusiv în domeniul mobilităţii urbane durabile, precum şi prin promovarea surselor de energie regenerabilă.

Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Chişinău, semnatarii Convenţiei şi-au asumat elaborarea Planului de acţiuni pentru Energia Durabilă, document prin care administraţia locală expune modul în care se vor reduce emisiile de CO2 până în anul 2012.

Planul de acţiuni urmează să fie prezentat în termen de un an de la data oficială a aderării.
Sute de oraşe din 38 de state ale lumii fac parte din Convenţia Primarilor .
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.