Moldovenii vor intra mai ușor în Ucraina

De Paula Muntenu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Până acum Republica Moldova era o țară inclusă pe lista celor a căror cetățeni erau obligați să prezinte garanții financiare la intrarea în Ucraina, pentru a asigura aflarea sau tranziția teritoriului ucrainean, conform datelor serviciului de presă al Guvernului.

Dar, lucrurile se vor schimba, deoarece conform înţelegerilor convenite între R. Moldova şi Ucraina, Executivul ucrainean a aprobat acum 2 zile o hotărâre în acest sens.

„Guvernul Republicii Moldova salută decizia Cabinetului de Miniştri al Ucrainei privind facilitarea regimului de trecere a frontierei moldo-ucrainene pentru cetăţenii moldoveni. Acest pas va contribui la evoluţia pozitivă a relaţiilor bilaterale, înregistrată în ultima perioadă în dialogul politic între ţările noastre”, se spune în comunicat.

Reamintim că timp de doi ani, atât prim-ministrul Vlad Filat, cât și președintele interimar, Marian Lupu, au abordat subiectul eliminării acestei prevederi în cadrul întrevderilor cu președintele ucrainean, Victor Ianukovici.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.