Nici ei nu sunt siguri că președintele va fi ales

De Paula Munteanu/ Chișinău / Moldova.ORG/ — 16 decembrie – aceasta este noua dată desemnată de către deputații Parlamentului pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale. Partea rea este că doar cei din PL s-au declarat încrezuți că de această dată șeful statului va fi ales, pe când cei din PD, PLDM și PCRM rămân a fi sceptici.

„Pe parcursul săptămânii viitoare, merg frumușel ca să urmez toate procedurile care sunt stabilite de către comisie”, a precizat Marian Lupu, care anuțase anterioar că se va înscrie în cursă.

Pe de altă parte, președintele comuniștilor a declarat că cel mai porbabil, formațiunea nu va înainta vreun candidat. „Pe parcursul săptămânii viitoare, merg frumușel ca să urmez toate procedurile care sunt stabilite de către comisie”, a precizat democratul.

Tot Voronin a declarat că mai mulți deputați din fracțiunea PCRM i s-au plâns că sunt presați să susțină candidatura AIE, deși acesta este sigur că nimeni din membrii echipei sale nu va (mai) trăda. Liberalii și democrații se apără, susținând că nu presează pe nimeni, ci îi conving. „Este un proces de dialog, de discuții, de negocieri, un proces firesc odată ce noi vrem să ajungem la depășirea crizei politice”, a adăugat Lupu.

„Este important ca pe 16 să participe la votare toți deputații Alianței pentru Integrare Europeană. În cazul în care participă toți, președintele va fi ales. Noi mizăm pe votul deputaților care conștientizează că trebuie să evităm alegerile anticipate. PL va continua să respecte Acordul și nu va accepta niciun fel de mișcare spre stânga. Tot ce poate fi modificat, schimbat – doar în cadrul AIE”, a punctat președintele PL, Mihai Ghimpu, adăugând, în glumă:”Am modificat legea. Un deputat are voie să dea două voturi”.

În concluzie, Marian Lupu a declarat: „Eu îmi păstrez în continuare optimismul moderat. În activitatea politică și mai ales în activitatea politică moldovenească, nu trebuie să excluzi absolut nimic până în ultimul moment”.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.