Roşca în căutarea sprijinului la Ambasada Rusiei

Membrii Comitetului pentru Apărarea Democraţiei şi Constituţiei (CADC), în frunte cu liderul acestuia, Iurie Roşca, au avut o întâlnire ieri, 2 februarie, cu ambasadorul rus, Valeri Kuzmin.

Aşa cum anunţă Ambasada Rusiei la Chişinău pe site-ul său oficial, discuţia a fost despre situaţia politică din ţara noastră şi despre posibilele căi de soluţionare a crizei constituţionale. În comunicatul postat pe site-ul ambasadei se arată că Valeri Kuzmin şi-a exprimat speranţa şi încrederea că Republica Moldova va depăşi rapid perioada de instabilitate politică, ghidându-se pe respectul faţă de supremaţia legii, unul dintre angajamentele asumate de Republica Moldova la aderarea sa la Consiliul Europei.

În acelaşi context, Romanian Global News anunţă că adevăratul motiv al vizitei lui Iurie Roşca la Ambasada Rusiei ar fi lipsa resurselor financiare de care suferă CADC. Conform surselor Romanian Global News, în cadrul întâlnirii, membrii CADC au susţinut că fără mărirea ajutorului financiar, nu vor putea să aducă oameni mai mulţi la proteste, ceea ce ar decredibiliza acţiunea.

Amintim că CADC este un grup civic, iniţiat de liderul Partidului Creştin-Democrat, Iurie Roşca. Comitetul pledează pentru înlăturarea actualei guvernări, anterior acesta a solicitat autorizare pentru mitinguri până în luna aprilie, atunci când ar putea avea loc referendumul constituţional.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.