Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, Ambasadorul Erwan Fouéré, a încheiat ieri, 3 februarie, întrevederile sale cu reprezentanţii conducerii de la Chişinău şi Tiraspol.
Aceasta este prima vizită în regiune a Ambasadorului Fouéré în calitate de Reprezentant special. El a avut întrevederi cu liderii politici de la Chişinău şi Tiraspol, inclusiv cu Prim-ministrul moldovean Vlad Filat, noul lider transnistrean Evghenii Şevciuc şi principalii negociatori Eugen Carpov şi Nina Ştanschi. „Preşedinţia irlandeză a OSCE intenţionează să consolideze recentul impuls obţinut în cadrul procesului de reglementare transnistreană pentru a obţine un progres real în beneficiul oamenilor care locuiesc pe ambele maluri ale râului”, a declarat Fouéré.
În Chişinău, Fouéré s-a întâlnit şi cu reprezentanţii partidelor politice, precum şi ai societăţii civile de pe ambele maluri ale râului Nistru, cu reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor în procesul de reglementare transnistreană, cu reprezentanţii grupurilor de lucru la nivel de experţi în domeniul consolidării încrederii, şi copreşedinţii Comisiei Unificate de Control.
Preşedintele interimar Marian Lupu a ţinut să menţioneze că soluţionarea problemelor cu caracter social-economice nu trebuie să transfere pe plan secund aspectele politice ale procesului de reglementare. De asemenea, Lupu a folosit ocazia pentru a reaminti că e nevoie ca actuala operaţiune de pacificare să fie transformată într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional. „Regiunea transnistreană va beneficia de un statut special (autonomie largă) în componenţa statului reintegrat. Statul reîntregit urmează să fie unul funcţional, menținând integrarea europeană drept vectorul strategic de dezvoltare a ţării”, a adăugat Lupu.
Amintim că negocierile oficiale în formatul „5+2” de la Dublin sunt planificate pentru 28 şi 29 februarie 2012. Negocierile oficiale în formatul „5+2” au fost reluate la Vilnius pe 30 noiembrie 2011 după o pauză de aproape şase ani.
Formaul „5+2” include reprezentanţii părţilor, mediatorii şi observatorii în procesul de negocieri – Moldova, Transnistria, OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina, SUA şi UE.