Parlamentul a votat astăzi, 16 februarie, alegerea Judecătorului Republicii Moldova la CEDO, Mihai Poalelungi, la funcţia de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie pentru un mandat de 4 ani. Decizia a fost votată unanim de către toţi deputaţii AIE.
„Mulțumec mult pentru votul de încredere acordat. Sper că voi reuși să duc la bun sfârșit tot ce mi-am pus în gând”, a declarat Poalelungi după învestirea sa.
Acum două săptămâni, în urma unor îndelungate dezbateri, Consiliul Superior al Magistraturii l-a înaintat pe M. Poalelungi la funcţia de Preşedinte al CSJ. Funcția de președinte al Curţii Supreme de Justiţie a rămas vacantă de aproximativ un an și jumătate, deoarece Consiliul Superior al Magistraturii nu a reușit să desemneze un şef al instanței supreme de justiţie. Perioada de interimat a fost asigurată de către judecătorul Ion Muruianu.