Încă un ministru pe lista neagră a lui Vlad Filat

Un ministru din partea Partidului Liberal a ajuns în lista de demiteri a unei comisii de anchetă care are menirea de a investiga şi analiza dacă ministrul în cauză corespunde sau nu funcţiei deţinute în cabinetul de miniştri. Despre acest lucru a vorbit liderul PL, Mihai Ghimpu, astăzi, 7 martie, după şedinţa Parlamentului.

Liderul PL e de părere că înainte de a se face remanieri, trebuie să se discute problema în Alianţă. „Nu vom admite astfel de lucruri. Şi dacă cineva vine şi spune că nu-i place cutare sau cutare, are tot dreptul. Însă acordul spune că totul se discută în cadrul AIE, în Consiliul AIE şi cu fracţiunea, dar nu Prim-ministrul şi Preşedintele. Dar dacă o să dorească, nu au decât. Dacă va fi nevoie de funcţii de miniştri, noi cedăm, numai să câştige poporul, dar nu oportuniştii şi conjuncturiştii”, a spus Mihai Ghimpu.

Potrivit portalului Union.md, în vizorul comisiei ar fi Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa. Portalul a scris azi că demiterea lui Marinuţa ar ţine de problemele legate de vânzarea ilegală a armamentului din dotarea Forţelor Armate.

Amintim că în iulie, 2011, Prim-ministrul Vlad Filat a anunţat despre un blocaj în Guvern şi că va purcede la remanieri de cadre în Executiv.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.