Pe piaţa internaţională de armament, ţările asiatice încep să devină din ce în ce mai importante şi mai puternice, potrivit unor date furnizate recent de Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI).
Raportul prezentat arată că India este la moment cel mai mare importator mondial de arme convenţionale majore, creând 10 la sută din totalul mondial al importurilor de arme.
Vecinul său Pakistanul, cu care are o relaţie extrem de dificilă, ocupă locul 3, relatează Epoch Times.
China, care a fost cel mai mare importator de arme între 2002 şi 2006, ocupă acum locul 4, aspect care se explică în mare parte prin faptul că importă mai puţin, dar exportă mai mult, fiind reprezentantul unei tendinţe de creştere.
“Importatorii majori din Asia caută să îşi dezvolte propriile industrii de armament şi să îşi reducă dependenţa de sursele externe de aprovizionare”, a afirmat Pieter Wezeman, cercetător senior în cadrul Programului de transferuri de arme al SIPRI, într-o declaraţie, menţionează epochtimes-romania.com.
China este în prezent cel de-al şaselea exportator ca mărime din lume, crescând exporturile sale cu 95 de procente în ultimii 10 de ani.
“Acesta este în mare măsură un rezultat al importului de arme chineze de către Pakistan”, a declarat Paul Holtom, director al Programului transferuri de arme al SIPRI, într-un comunicat de presă.