Piatra comemorativă în memoria victimelor ocupaţiei sovietice şi ale regimului totalitar comunist riscă să fie demontată. Cel puţin aceasta este solicitarea consilierilor socialişti din Consiliul Municipal Chişinău (CMC) care consideră că această piatră a fost montată cu încălcări ale legislaţiei.
Consilierii socialişti, Elena Danu şi Piotr Donţov au înaintat astăzi, 2 aprilie, un proiect de hotărâre în acest sens către Primăria Municipiului Chişinău.
Aceştia sunt de părere că încălcarea legislaţiei în acest sens a constituit faptul că Primarul General Dorin Chirtoacă a semnat dispoziţia de instalare a pietrei fără ca aceasta să fie avizată de către Direcţia de Arhitectură şi Urbanism din cadrul Primăriei Chişinău.
Amintim că la 24 iunie 2010, cînd Mihai Ghimpu exercita funcţia de Preşedinte interimar al Republicii Moldova, a fost publicat decretul prezidenţial cu privire la declararea zilei de 28 iunie 1940 – zi a ocupaţiei sovietice.