Republica Moldova poate fi afectată de retragerea înainte de termen a militarilor ruşi din regiunea transnistreană.
Potrivit ambasadorului Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţă, statutul pacificatorilor a fost criticat în presă, dar şi de către popor după ce, la 1 ianuarie, un soldat rus a împuşcat mortal un cetăţean al Republicii Moldova pe podul de la Vadul lui Vodă.
"La soluţionarea problemelor legate de prezenţa pe teritoriul ţării a unei părţi din armata a 14-a, trebuie evidenţiate două aspecte: există pacificatori care stau la punctele de trecere dintre cele două maluri ale Nistrului şi mai sunt cei care păzesc depozitele (de muniţii – n.r.) de lângă satul Cobasna. Principala întrebare care se pune – ce va fi dacă s-ar lua paza acestor depozite", a afirmat Neguţă, pentru agenţia rusă de presă.
"În acest caz, pericolul pentru Republica Moldova şi pentru întreaga regiune va creşte. Mulţi propun să se acţioneze pe baza documentului semnat în 2009, potrivit căruia statutul forţelor de pacificare se va modifica după încheierea conflictului. În absenţa unor puncte de vedere comune ale părţilor, subiectul trebuie discutat şi trebuie identificată o soluţie", a mai adăugat ambasadorul.
Potrivit ambasadorului, formatul "5+2" este singurul viabil pentru reglementarea confictului. "Chişinăul propune Tiraspolului un statut foarte larg (o largă autonomie cu respectarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova), fără precedent în lume, dar un acord va fi posibil doar în cazul în care se va stabili o relaţie de încredere între părţi".
Andrei Neguţă speră că odată cu alegerea noului preşedinte al Republicii Moldova toate aceste probleme se vor rezolva de o manieră productivă şi foarte rapid.