Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Jennifer Brush, a menţionat că reluarea transportului feroviar prin regiunea transnistreană va facilita transportul de mărfuri şi pasageri între Moldova, Ucraina şi Rusia.
„Acordul cu privire la transportul feroviar denotă un nou nivel al încrederii între părţi. Salut acţiunea pozitivă pe care o va exercita acest acord asupra vieţii cotidiene a cetăţenilor, înlesnind călătoriile pentru toţi şi contribuind la eficientizarea economică a transportării mărfurilor”, a afirmat Brush.
Oficialul de asemenea salută declaraţiile părţilor privind stabilirea înţelegerilor privind alte subiecte din domeniul sănătăţii şi a comunicaţiilor.