Fenomenul separatismului politic nu reprezintă deja pentru cei mai mulți dintre noi o noutate politică. Realitatea de după 1990 oferă suficiente exemple de astfel de produse ale mişcărilor separatiste. Prin această mișcare se subînțelege de obicei pretenția unui teritoriu la liberă orientare.
Această ruptură teritorială din sânul statului nucleu ia forme diverse: de la tratative diplomatice, negocieri,concesii pe bază de interese, până la uz de forță aşa cum s-a întâmplat în Kosovo, Transnistria (Republica Moldova), Osetia de Sud (Georgia) sau a unei „aripi militare” cum a fost cazul cu Armata Republicană Irlandeză (IRA), ori cum este cazul organizaţiei ETA (Spania), care întrebuinţează mijloace violente, de tipul atentatelor cu bombă pentru a-şi atinge scopul stabilit prin programul său politic.
Un criteriu al legitimității separatismului politic îl constituie acceptarea sau recunoașterea internațională. Comunitatea internațională poate susține o regiune în afirmarea independenței. Există însă și cazuri în care opinia internațională este împotriva unor tendințe separatiste a unor regiuni. Asemenea „state autoproclamate”, nerecunoscute de comunitatea internaţională există, de exemplu, în Republica Moldova (aşa-numita Republică Moldovenească Nistreană), Georgia (Osetia de Sud), Azerbaidjan (Abhazia).
Consecințele mișcărilor separatiste conform unor analiști politici, sunt preponderent negative. Ele creează un precedent periculos de care profită minoritățile, produc disfuncționalități majore în instituțiile statului, duc la scăderea economică a investițiilor, provoacă un sentiment de insecuritate socială, slăbesc puterea politică a guvernului etc.
Se atestă însă și efecte pozitive ale acestui fenomen. Unii analiști menționează aici: o mai mare atenție acordată drepturilor minorităților; o transparență mai accentuată a actului de guvernare; o comunitate adunată în jurul valori de obicei: religie, limbă, istorie, naționalitate; conservarea identității ; mai mult ca atât oamenii separați pe baza conștiinței de unitate, manifestă de obicei o rezistența mai tenace la fenomenul globalizării.
Așadar, fenomenul separatismului poate fi văzut unilateral și atunci se vorbește despre el de obicei în termeni de conflict sau delict sau, poate fi receptat într-un registru mai larg al dreptului la diversitate și a unei mai bune coeziuni de grup.
