Analistul Nicu Popescu, cercetător la Consiliul European pentru Relaţii Externe (Londra) nu exclude posibilitatea ca Republica Moldova şi Rusia să obţină simultan un regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană.
Într-un interviu acordat ieri, 29 mai, postului de Radio Chişinău, expertul a menţionat că există o serie de state europene precum Franţa, Spania sau Grecia care ar prefera să acorde prioritate Federaţiei Ruse în liberalizarea regimului de vize decât altor state din regiune. În acelaşi timp, o altă serie de state, în special România, ţările baltice, Polonia şi Suedia pledează pentru anularea regimului de vize întâi pentru statele din regiunea estică a Europei.
„Cred că până la urmă se va merge pe un acord de pachet, unde atât Rusia cât şi Moldova, fără Ucraina, vor obţine un regim fără vize. Acest lucru nu dezavantajează Republica Moldova, pentru că un astfel de pachet face ca unele state sceptice, precum Spania sau Franţa să accepte liberalizarea vizelor şi pentru Moldova”, a menţionat Nicu Popescu.
Expertul consideră că MAEIE a depus eforturile necesare pentru anularea regimului de vize cu UE, însă factorii interni, precum corupţia din instituţiile de stat şi activitatea MAI tergiversează acest proces.
„Pentru UE vizele nu sunt un scop în sine, ci mai curând un element de a minimiza fluxurile migraţionale. Dacă UE şi Moldova reuşesc să construiască un alt sistem de gestionare a fluxurilor migraţionale, inclusiv prin introducerea paşapoartelor biometrice, lupta cu corupţia, gestionarea mai bine a frontierei, demarcarea frontierei cu Ucraina – acestea ar putea oferi Uniunii Europene o asigurare că eliminarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni nu va duce la presiuni migraţionale nestingherite”, a declarat analistul Nicu Popescu pentru Radio „Chişinău”.