Uniunea Producătorilor de Zahăr atenţionează autorităţile de creşterea contrabandei cu zahărul ucrainean

Uniunea Producătorilor de Zahăr (UPZM) atenţionează autorităţile guvernamentale de creşterea alarmantă a contrabandei cu zahăr din Ucraina pe pieţele de desfacere din Republica Moldova. Acest lucru are drept consecinţă scăderea drastică a producţiei de zahăr autohton. Drept urmare, producătorii locali sunt nevoiţi să coboare nivelul preţurilor la zahăr şi să-şi exporte producţia chiar dacă se află în plin sezon al vânzărilor.

Preşedintele Consiliului Uniunii Producătorilor de Zahăr din Moldova, Alexander Koss, a declarat că „supraproducţia zahărului din Ucraina şi cota obligatorie de import la zahărul din trestie impusă de OMC, au creat un surplus de cca. 600 mi tone, ceea ce a provocat prăbuşirea preţurilor în statul vecin. Acest surplus de zahăr poate strangula piaţa moldovenească, a cărei consum anual constituie 65 mii tone”.

Potrivit experţilor UPZM, creşterea bruscă a activităţii contrabandiştilor este rezultatul controlului inadecvat al fluxurilor de mărfuri din partea regiunii transnistrene şi a Ucrainei, precum şi prin complicitatea unor oficiali moldoveni care se îmbogăţesc din contrabandă.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.