Moldova a devenit cea mai săracă ţară în Europa din cauza unei tranziţii anevoioase şi protecţionismul Uniunii Europene, Rusiei şi Ucrainei. În timp ce UE a dus o politică protecţionistă la început, astăzi Rusia este vinovată. Ponderea exporturilor moldoveneşti către UE a crescut de la 35% în 2000 la 51% în 2011, în timp ce cota Rusiei a scăzut de la 45% la 20%.
Potrivit Freedom House, Moldova este cea mai liberă şi democratică ţară din spaţiul post-sovietic. Comuniştii au fost la cârma puterii de mulţi ani, însă guvernul actual este o coaliţie de centru-dreapta.
Moldova are nevoie de câteva lucruri pentru a prospera: acces corespunzător pe piaţă pentru a extinde exporturile şi a atrage investiţiile străine. Cu creşterea exporturilor şi investiţiilor străine, guvernarea sa mediocră ar trebui să se îmbunătăţească, ţara devening mai atractivă. Pe măsură ce valoarea pămîntului creşte, fragmentarea excesivă a terenurilor agricole va stopa, iar agricultura şi industria alimentară se vor dezvolta împreună cu industria prelucrătoare bazată pe forţa de muncă ieftină şi calificată. Mai mult, imigranţii moldoveni din Rusia şi Europa de Sud se vor reîntoarce.
UE în sfîrşit a atras atenţie Moldovei, deoarece printre cele şase ţări membre ale Parteneriatului Estic, Moldova este cea mai democratică.
La sfărşitul lui iunie, Prim-ministrul moldovean, Vlad Filat a realizat tot ceea ce ar fi putut spera la Bruxelles: a semnat acordul privind facilitarea regimului de vize, a primit un grant de 28 mln euros de la UE, a lansat negocierile privind acordul de asociere.
Între timp, Rusia nu face nimic pentru ţară. Politica sa faţă de Moldova poate fi descrisă drept un atac ostil pe şase piloni: dicriminare în comerţ, presiune pentru aderarea la uniunea vamală, agresiunea din partea Gazprom, suportul pentru Transnistria, bariere prin intermediul Biericii Ortodoxe Ruse şi o părtinire clară în favoarea Partidului Comuniştilor.
Rusia a urmărit o politică comercială capricioasă şi neprietenoasă faţă de Republica Moldova. În 2006, a interzis brusc importul de vinuri din Moldova, reducînd la jumătate exporturile către Rusia.
Focusul actual al politicii Rusiei faţă de Moldova este cerinţa de a adera la Uniunea Vamală cu Belarus şi Kazakhstan. Deoarece aceasta ar perturba extinderea vitală a comerţului Moldovei pentru UE şi ar bloca posibilitatea unui acord benefic de liber schimb cu UE, nici un guvern moldovean responsabil nu va accepta aderarea.
Deşi a renunţat la dreptul de proprietate şi de control al gazoductelor sale în favoarea Gazprom, Moldova nu a primit nimic în schimb. Gazprom cere în continuare preţuri exagerat de înalte pentru gaz (400$ pentru1000 m3), mult mai mult decît pentru cumpărătorii europeni.
Transnistria rămîne în afara jurisdicţiei Chişinăului din cauza prezenţei a 1000 de soldaţi ruşi, numiţi de către Kremlin drept pacificatori, la fel ca în Abkhazia şi Osetia de Sud. Transnistria nu plăteşte pentru consumul de gaz pe care-l primeşte gratuit de la Gazprom.
Transnistria nu a păstrat sistemul economic sovietic, acesta semănînd mai mult cu capitalism monopolist al unei familii. Totul pare să aparţină unei companii numite sugestiv „Sheriff”. Aceasta are în proprietate magazine, benzinării, fabrica de vin şi congnac, în timp ce a construit locuitorilor Tiraspolului, capitala Transnistriei, un impresionant complex sportiv.
De altfel, cea mai puternică influenţă a Kremlinului în Moldova este prin intermediul Bisericii Ortodoxe Ruse. Aceasta agită împotriva ambiţiilor europene ale Moldovei. Cel mai recent, Biserica şi Partidul Comuniştilor s-au mobilizat împortiva legii anti-discriminare, care ar acorda drepturi egale homosexualilor, care a fost o cerere categorică a UE pentru liberalizarea vizelor.
Moldova este doar un exemplu al politicii auto-distructive ruseşti. Uniunea Vamală nu aduce Rusiei beneficii, dar îi îndepărtează pe toţi. Ca consecinţă, doar opt ţări membre CSI au semnat acordul multilateral de liber schimb, şi doar Rusia şi Belarus l-au ratificat.
Gazpromul abuzează în special Turkmenistanul, unde a lăsat gazoductul spre Rusia să exploadeze în aprilie 2009, convingînd Turkmenistanul să vîndă gaze naturale doar Rusiei. Grosolănia lui Putin determină liderii ţărilor membre CSI să evite întîlnirile grupului. După războiul dintre Georgia şi Rusia în 2008, Tbilisi a părăsit CSI. Dacă Rusia îşi continuă politica actuală, mai multe ţări ar putea urma. Ţările Baltice sunt cu certitudine fericite să fie în siguranţă în UE şi NATO.
Politica Rusiei în spaţiul post-sovietic este costisitoare pentru toţi, dar mai ales pentru Rusia, deoarece oferă ţărilor membre CSI puţine opţiuni să nu-şi întoarcă spatele către Rusia. O mică surpriză că Moldova face tot posibilul să devină mai aproape de UE.
Articol de Andres Aslund
