Deputaţii vor discuta astăzi proiectul despre organizarea unui referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală Euroasiatică. Documentul propus de deputaţii comunişti a primit aviz negativ din partea Comisiei Juridice a Parlamentului.
Acesta este unul din subiectele pe ordinea de zi a primei şedinţe a parlamentului din sesiunea de toamna-iarnă.
Un alt proiect, la fel înaintat de comunişti, este chestiunea demiterii preşedintelui legislativului Marian Lupu, care de asemenea, a fost avizat negativ de Comisia Juridică.
Comuniştii cer scoaterea lui Lupu din funcţia de lider al Parlamentului, după ce acesta nu a convocat o şedinţă extraordinară în care să fie stabilită data plebiscitului privind aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Euroasiatică .
Pe agenda aleşilor locali figurează şi ratificarea unui Acord privind zona de comerţ liber şi un proiect privind modificarea Legii Bugetului Asigurărilor sociale pentru 2012.