Voronin este gata să facă puşcărie pentru seceră şi ciocan: “Vom merge toţi împreună. Ne va fi mai vesel”

Comuniştii nu renunţă la seceră şi ciocan, nici după intrarea în vigoare a legii care interzice utilizarea acestora. Despre aceasta a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin în cadrul unui interviu pentru site-ul Omg.md.

„Ce va fi după 1 octombrie? Nimic nu va fi, va fi simbolica. Pot să ne judece, să ne amendeze. Au inventat cum să ne penalizeze, de la amendă până la pedeapsă cu închisoare. Vom merge toţi împreună, ne va fi mai vesel. Dacă ei ne organizează ghetou şi puşcărie aici, ce importanţă mai are”, a declarat Vladimir Voronin.

Anterior, comuniştii s-au adresat la Curtea Constituţională cu o sesizare, iar dacă nu vor avea câştig de cauză, ei se vor adresa şi la CEDO: „Există deja trei precedente cu privire la interzicerea simbolurilor comuniste, unul în Franța, al doilea în Ungaria şi al treilea în România. Toate trei au fost câştigate la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului”, susţine Vladimir Voronin.

Voronin a mai spus că va lupta până în pânzele albe ca să câştige lupta cu infractori şi uzurpatori: „Nu trebuie să lăsăm mâinile în jos, să cedăm şi să arătăm că suntem slabi, deoarece ei sunt cei slabi, infractori şi uzurpatori. Noi trebuie să luptăm pentru a câştiga”.

Anterior, şi deputatul PCRM Sergiu Sîrbu a declarat că este gată să facă puşcărie pentru simbolurile comuniste.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.