Comunistul Petrenco trebuie exclus din delegaţia Moldovei la APCE, consideră liberal-democraţii

Deputatul Grigore Petrenco trebuie retras din componenţa delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. De această părere sunt liberal-democraţii. Comuniştii s-au arătat total nemulţumiţi de propunerea acestora.

Deputatul din partea PLDM, Maria Ciobanu, a declarat: „Vreau să sugerez Partidului Comuniștilor să-l retragă pe deputatul Grigore Petrenco din delegația Parlamentului Republicii Moldova la APCE. Colegul dvs. a votat împotriva retragerii trupelor rusești de pe teritoriul Republicii Moldova. Este o rușine pentru țară, este o rușine pentru cei care au votat pentru partidul dvs.”, le-a reproşat Maria Ciobanu comuniştilor.

Pe de altă parte, deputatul comunist Sergiu Stati a sărit în apărarea lui Petrenco, afirmând că declaraţia liberal-democraţilor e una „obraznică”. Totodată, acesta a solicitat prezentarea unui raport în plenul Legislativului cu privire la sesiunea recentă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei .

Şi liderul PCRM, Vladimir Voronin, şi-a apărat subalternul, prin învinuirea deputaţilor din AIE, membri ai, delegaţiei la APCE, care au votat pentru ca Federaţia Rusă să restituie tezaurul românesc. „Nu înţeleg când persoanele cu funcţii din ţara noastră deteriorează interesele ţării şi defăimează imaginea noastră. Ce avem noi cu aurul României? Aveţi procente?”, le-a reproşat Voronin deputaţilor AIE.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.