Topul lunar ai celor mai influenţi politicieni pare să nu fi înregistrat mari schimbări. Cel puţin, primii trei politicieni rămân a fi pe poziţii: Premierul Vlad Filat, urmat de ministrul de externe Iurie Leancă şi Preşedintele Nicolae Timofti. Aşa arată rezultatele topului prezentat astăzi de Institutului de Analiză şi Consultanţă Politică „Politicon”.
Potrivit experţilor, în luna noiembrie, în TOP 10, cu unele mici fluctuaţii, sunt exacţi aceiaşi politicieni ca şi în luna octombrie. „Acest lucru ne vorbeşte despre faptul că clasa politică din Republica Moldova, după alegerea şefului statului, a intrat în faza stabilităţii politice”, susţin aceştia.
Respectiv, locul 4, la fel ca şi luna precedentă, este ocupat de primarul capitalei Dorin Chirtoacă. Locurile 5-6 sunt ocupate de tandemul democrat – preşedintele parlamentului Marian Lupu şi prim-vicepreşedintele legislativului Vladimir Plahotniuc. Pe locul al 7-lea, pierzând o poziţie, se plasează preşedintele PL, Mihai Ghimpu, iar pe 8-9, exact că şi în luna octombrie, sunt ocupate de preşedintele PCRM, Vladimir Voronin şi ministrul Economiei Valeriu Lazăr.
TOP 10 este încheiat de ministrul de interne, Dorin Recean.
La realizarea topului lunii noiembrie au participat 38 de experţi. Criteriile de apreciere sunt influenţa asupra deciziilor politice majore din ţară, popularitatea publică, vizibilitatea în sursele media, precum şi perspectivele politice.