Consilierii raionului Dubăsari vor să-l demită mâine pe „coruptul Policinschi”

Consilierii raionului Dubăsari se întrunesc mâine, 14 decembrie, pentru a acorda vot de neîncredere preşedintelui raionului, Grigore Policinschi. Şedinţa urmează să aibă loc la Tabăra „Prietenia” din satul Coşniţa, ne-au comunicat surse din cadrul Consiliului.

Conform informațiilor oferite, consilierii sunt nemulţumiţi de „afacerile murdare” pe care le-a efectuat Grigore Policinschi. Mai mult de atât, aceştia au înaintat o scrisoare conducerii ţării prin care şi-au manifestat dezacordul privind faptul că Policinschi se mai află în fruntea raionului.

„Şi voluntarii războiului de pe Nistru au înaintat o scrisoare Consiliului Raional în care au menţionat că nu sunt de acord cu modul în care preşedintele raionul a cheltuit banii statului. Trebuie să fie luate măsuri în acest sens”, a menţionat pentru Moldova.ORG Anatol Croitoru, preşedintele Asociaţiei de Cultură şi Drept «Transnistria» din Coşniţa.

Menţionăm că la finele lunii trecute, Curtea de Conturi a realizat un audit al cheltuirii banilor publici în raionul Dubăsari. Printre neregulile semnalate de Curte figurează transferurile solicitate de autorităţile raionului pentru instituţii inexistente din sate din stânga Nistrului, sute de mii de lei cheltuiţi pentru recepţii, iar peste un milion de lei – pentru salarizarea neregulamentară a unor angajaţi.

Contactat de Moldova.ORG pentru a comenta inițiativa consilierilor, Grigore Policinschi nu a dat curs apelurilor telefonice/

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.