Directorul Moldsilva şi-a anunţat demisia

Demisii în lanţ în cazul omorului lui Sorin Paciu. După ce astăzi procurorul general Valeriu Zubco a plecat din funcţia deţinută, şi directorul Agenţiei „Moldsilva”, Ion Lupu şi-a anunţat demisia.

Anunțul a fost făcut chiar de Lupu pentru presă. "Consider că am gestionat corect acest caz din punct de vedere profesional. Menţionez că toţi lucrătorii agenţiei au fost corecţi, dar în acelaşi timp recunosc că a fost o colaborare defectuoasă cu conducerea partidului. Îmi pare foarte rău, dar respect decizia Biroului Permanent de a-mi da demisia", a spus directorul agenţiei.

Ion Lupu este organizator şi participant la vânătoarea din Pădurea Domnească de pe 23 decembrie, unde a fost împuşcat Sorin Paciu. Astăzi, liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat că va cere demisia lui Ion Lupu, care a fost propus de liberali în această funcţie. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.