Premierul Vlad Filat a refuzat să răspundă jurnaliştilor la întrebarea dacă Vasile Gudimă, omul de afaceri reţinut de CNA, este vărul său.
După arestarea omului de afaceri de către ofiţerii anticorupţie, în mass media s-a vehiculat că acesta ar fi vărul lui Vlad Filat. Întrebat de către jurnalişti dacă e adevărat sau ba, premierul s-a eschivat de la răspuns.
„Eu am foarte mulţi verişori. Nu am reuşit să-i număr. Fiecare are drepturi şi responsabilităţi care le aparţin”, a declarat Filat.
Amintim că ieri, 17 februarie, Vasile Gudimă a primit mandat de arest pentru 20 de zile. Acesta a fost reţinut vineri, fiind acuzat de acţiuni de corupere în dosarul în care a fost reţinut şi şeful FISC, Nicolae Vicol.
Gudimă a calificat aceste acţiuni drept neîntemeiată, declarându-se nevinovat.
Menţionăm că în dosarul şefului FISC au fost reţinute patru persoane.