Partidului Liberal Democrat din Moldova anunţă că întâlnirea cu membrii partidului, preconizată să aibă loc la 24 februarie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale din capitală, a fost amânată.
Potrivit Serviciului de presă al partidului, la Chişinău vor fi organizate totuşi mai multe acţiuni dedicate sărbătorii Dragobetelor. Pentru acestea au fost rezervate intrările din Parcul „Valea Trandafirilor”, Parcul Râșcani, „Parcul Dendrariu” de la Buiucani, şi altele.
Amintim că membri, dar și simpatizanții ai PLDM urmau să se întrunească duminică, 24 februarie, în PMAN. Potrivit organizatorilor, la întâlnire erau aşteptaţi circa 20 de mii de participanți.