Negocierile pentru “renaşterea” AIE încep astăzi

Negocierile privind resetarea AIE demarează în dumpă-amiaza zilei de astăzi, 13 martie. Grupurile de negociatori ale celor trei fracţiuni se întâlnesc la ora 15.00, la Ministerul Agriculturii, acolo unde îşi au oficiile deputaţii.

Informaţia a fost confirmată pentru Publika TV de către deputatul PLDM, Valeriu Streleţ.

În grupul de negociatori, PL va fi reprezentat de Anatol Şalaru, Corina Fusu şi Valeriu Munteanu. Liberal-democraţii vor fi reprezentaţi de Iurie Leancă, Liliana Palihovici şi Valeriu Streleţ. Partidul Democrat a delegat drept negociatori pe Valeriu Lazăr, Igor Corman şi Andrian Candu.

Partidul Liberal a fost ultimul care a anunţat cine va merge la negocieri din partea fracţiunii. De menţionat că liderul liberalilor, Mihai Ghimpu, va susține astăzi o conferință de presă, la ora 13.00. Tema însă nu a fost anunțată. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.