Reprezentanţi ai fostei AIE se întrunesc astăzi pentru o nouă rundă de negocieri privind resetarea Alianţei. Grupurile de negociatori ai PL, PLDM şi PD se întrunesc la cea de-a treia rundă de negocieri. Informaţia a fost confirmată de deputatul PL, Valeriu Munteanu pentru IPN.
Menţionăm că până acum au avut loc două runde de negocieri, ambele desfăşurate la Ministerul Agriculturii. La prima şedinţă, negociatorii au stabilit agenda negocierilor, iar la cea de-a doua şi-au fixat temă pentru acasă. Deocamdată, nu au fost oferite detalii.
Amintim că la negocieri, PL va fi reprezentat de Anatol Şalaru, Corina Fusu şi Valeriu Munteanu. Liberal-democraţii vor fi reprezentaţi de Iurie Leancă, Liliana Palihovici şi Valeriu Streleţ. Partidul Democrat a delegat drept negociatori pe Valeriu Lazăr, Igor Corman şi Andrian Candu.
Negocierile în fosta AIE au început la 13 martie, la o lună de la denunţarea Acordului Alianţei de către PLDM.