Partidul Liberal, categoric împotriva candidaturii lui Vitalie Pîrlog la funcţia de procuror general

Preşedintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că formaţiunea pe care o conduce este categoric împotriva candidaturii lui Vitalie Pîrlog la funcţia de procuror general.

Declaraţiile au fost făcute astăzi de către liderul liberal, care a ţinut să menţioneze că PL nu susţine depolitizarea instituţiilor de drept, iar la cârma Procuraturii Generale liberalii văd un reprezentant al unui partid politic.

Totodată, Ghimpu a declarat că Pîrlog este "omul comuniştilor", iar dacă PD şi PLDM vor aproba această candidatură, PL va trece în opoziţie. "Pîrlog a fost și prim-ministru pentru 11 zile pe timpul comuniștilor [septembrie 2009]. Dacă votează PLDM sau PD atunci să guverneze ei. Noi nu mai participăm la o guvernare de dragul intereselor cuiva", a explicat acesta.

În acelaşi context, liderul PL a adăugat că vrea la conducerea procuraturii generale "un om care cunoaşte acest domeniu şi care are responsabilitate faţă de profesia pe care o deţine".

Menţionăm că Vitalie Pârlog, care a deţinut anterior funcţia de Ministru al Justiţiei (2006-2009), va fi propus la funcţia de procuror general al Republicii Moldova. O decizie în acest sens a fost luată ieri de către comisia pentru selectarea candidatului la funcţia de procuror general.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.