Termenul de numire a unui premier ar putea fi prelungit. Declarația a fost făcută de președintele Nicolae Timofti. Acesta a declarat că solicitare de a prelungi termenul limită pentru negocieri a venit din partea reprezentaților celor trei formațiuni cu care s-a întâlnit astăzi.
”În politică sunt situații când poți zice da cu hotărâre când poți zice nu. Astăzi eu nu vă pot spune dacă voi desemna un premier pe 5 aprilie”, a menționat președintele Nicolae Timofti.
Șeful statului a mai menționat că se vai întâlni cu cele trei fostei membre ale AIE, dacă va fi nevoie.
Tot astăzi, liberalul Mihai Ghimpu i-a cerut președintelui să numească un premier interimar.
”Conform Constituţiei, preşedintele trebuie să numească alt un premier, unul interimar, nu pe Filat. Tot ce a semnat până acum Vlad Filat este ilegal", a declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.