Dorin Chirtoacă poate deveni succesorul lui Mihai Ghimpu la cârma Partidului Liberal. Cel puțin asta își doresc membrii Consiliului de reformare a PL.
Membrii grupului de reformă cer organizarea Congresului extraordinar al partidului pentru al alege pe Dorin Chirtoacă în fruntea partidului.
”Acest consiliu vine întru păstrarea și menținerea partidului pe un eșichier politic favorabil. Grupul acesta a pledat pentru dialog și negociere. Asta nu înseamnă un vot pentru susținerea puterii dar pentru o imagine deschisă a partidului”, a declarat deputatul Ion Hadârcă
”Pledăm pentru menținerea PL în actul guvernării. Optăm pentru înoirea și democratizarea Partidului Liberal. Cerem convocarea congresului pentru promovarea în fruntea PL a lui Dorin Chirtoacă. Considerăm că este momentul potrivit ca acestă să vină la conducerea partidului care este exponentul potrivit pentru schimbarea imaginii”, a menționat deputatul Ana Guțu.
Menționăm că azi dimineață liderul PL, Mihai Ghimpu, afirma că Ana Guțu îi va oferi vot de încredere Guvernului Filat 3 și ar putea să fie exclusă din rândurile formațiunii.