Reprezentanţii Uniunii Europene nu au pus la îndoială posibilitatea modificării legislaţiei în Republica Moldova, dar a solicitat ca înainte de a opera oarecare modificări în cadrul legislativ, să fie efectuate anumite consultări cu structurile europene, dat fiind faptul că Republica Moldova se află sub monitorizarea Consiliului Europei.
Declaraţia aparţine sefulului misiunii UE la Chişinău, Dirk Schubel şi a fost făcută în cadrul întrevederii de astăzi cu preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin. Cei doi au vorbit despre situaţia politică din Republica Moldova, inclusiv cauzele şi măsurile de depăşire a crizei politice.
Liderul PCRM a informat oficialul european despre poziţia lor vizavi de ultimele evenimente din Parlament şi a votării de către fracţiunea PCRM a modificărilor operate în legislaţia electorală, a demiterii procurorului general şi a trecerii CNA în subordinea Guvernului.
O temă aparte în cadrul discuţiei a ţinut de activitatea Curţii Constituţionale şi a modificării legislaţiei în vigoare privind dreptul Parlamentului de rechemare înainte de termen a membrilor CC.
Interlocutorii au vorbit şi despre relaţiile RM cu Uniunea Europeană în ajunul summitului de la Vilnius, precum şi situaţia politică în această zonă a Europei, raporturile bilaterale cu Federaţia Rusă, căile de reglamentare a conflictului transnistrean şi alte chestiuni de interes reciproc.