Experţi: CNA a devenit o „bâtă” pentru reglare de conturi

Lupta pentru controlul asupra CNA indică asupra faptului că politicul percepe această instituţie drept o „bâtă” pentru reglare de conturi. De această părere este analistul politic Oazu Nantoi, care a făcut declaraţii în acest sens în cadrul emisiunii  „Moldova în Direct” de la postul public Moldova 1.

„Faptul că CNA este purtat dintr-o subordine în alta deloc nu urmărește scopul îmbunătățirii activității acestei instituții. Această instituție este percepută drept bâtă în luptele politice interne”, a spus Oazu Nantoi, citat de trm.md.

Expertul anticorupţie Cristina Cojocaru consideră că CNA ar fi trebuit reformat până la capăt. „Există o groază de elemente care urmau să fie puse în aplicare, deoarece strategia de reformare a instituției era prevăzută pentru o perioadă de doi ani – cu instruiri, cu aplicarea diferitor regulamente, testări de integritate”, a specificat expertul.

Potrivit experților, decizia de ieri a Curţii Constituţionale a fost una previzibilă, deoarece activitatea CNA nu este reglementată de Constituție. CNA, în mod special, și combaterea corupției la modul general, nu conține nici un fel de garanții constituționale, a specificat Cristina Cojocaru.

Menţionăm că CC a sistat ieri controlul constituţionalităţii Legii cu privire la CNA. Drept urmare, conform ultimelor modificări operate în Parlament, CNA rămâne în subordinea Guvernului.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.