Demisia ministrului Educației, Maia Sandu. Aceasta își doresc membrii Partidului Popular, care sunt indignați de modul în care este organizat procesul de susţinere a examenelor de bacalaureat din acest an.
“Guvernul, în special, Ministrul Educației, au demonstrat încă o dată tuturor că nu are soluții concrete pentru problemele din educație, înlocuindu-le cu metode depășite, de constrîngere, intimidare și de “terorizare” a elevilor.
Soluția pusă în aplicare, cu insistență, de către Ministerul Educației, de a instala camere de supraveghere a elevilor în sălile de examene, demonstrează mentalitatea și abordarea greșită pentru rezolvarea unei probleme fundamentale a școlii moldovenești: creșterea nivelului de cunoștințe și capacității elevilor, pentru a-i pregăti să facă față provocărilor curente”, se arată într-un comunicat de presă lansat de PP.
În acelaşi context, membrii partidului menţionează că Ministerul Educaţiei nu tratează cauzele problemei, dar „încearcă neîndemnatic să combată efectele acestora”.
„Este inadmisibil ca Guvernul să-i trateze pe elevii noștri ca pe niște hoți și agramați. Trebuie ca mai întâi să propună programe școlare viabile și performante, să implementeze proiecte care să motiveze elevii să învețe și profesorii să obțină performanțe. Pentru ca în final, să avem elevi bine pregatiți, studenți sârguincioși și specialiști profesioniști pentru toate domeniile economei naționale. Acum, însă, tot ce a obținut Guvernul sunt 80% din absolvenți care pleacă din țară în căutarea locurilor de muncă. Pentru ce cheltuim sute de milioane pentru sistemul educațional?”, se mai spune în comunicat.